(1) Memorie si Imaginatie. “Inception”

“Regizorul iluzionist”. Asa ar trebui sa i se spuna lui Christopher Nolan. Filmele sale cele bune sunt inspirate din iluzionism. Sau magie. Ai toate indiciile in fata, dar refuzi sa compui imaginea de ansamblu. Tehnica inselatoriei-revelarii functioneaza perfect. Abia la sfarsitul numarului intelegi sensul punerii in scena, cu toate ca pe parcurs ai incercat din rasputeri sa anticipezi finalitatea. Deznodamantul nu e ce vrei tu sa fie, ci, este ceea ce vrea iluzionistul sa-ti ofere. Insa, esti pacalit pentru ca vrei sa fii pacalit.

“Inception” este filmul anului! Iti testeaza limitele memoriei si te intreaba cat de de departe vrei sa iti lasi imaginatia sa calatoreasca.

Traficul blogului meu

• ionut: bah, pot sa pun la mine pe blog o postare despre tine?!
• ex-comandante-pierde-vara: nu stiu ma ce sa zic…trebuie sa ma gandesc mai intai.
• ionut: hai, bah, ca nu scriu de rau!
• el-comandante-pierde-vara: sincer…la ce trafic ai tu pe blog, pot sa-ti dau si CNP-ul, bah )

Mister John Petrucceeeee

Absolut genial: “De ce Herta Muller e romanca, iar Klaus Johannis e german?”

A intrebat o telespectatoare a emisiunii lui Razvan Dumitrescu. Imi pare rau ca nu am retinut numele femeii. Cand il voi afla il voi scrie aici. Pentru ca sunt din ce in ce mai putini oameni care au in acelasi timp atat inteligenta, cat si bun simt, e bine sa le stim numele.

Oameni

Eu impart oamenii in 3 categorii:

- cei care au un inceput si un sfarsit. Gasim aici multe exeplare: altruistul, martirul, omul de afaceri fara scrupule, zgarcitul, violatorul, criminalul in serie, sotia fidela, mama protectoare, sotul muncitor, Horia Cretan, politistul spagar, etc, etc, etc.  Toti oamenii astia au ceva in comun: stii la ce sa te astepti de la ei. Fie buni, fie rai.

- cei cu inceput, dar fara sfarsit: betivul, tarfa, antipaticul ala din cercul tau de prieteni care se lipeste mereu acolo unde simte ca e bine (sigur ai si tu un cunoscut de-asta’), Monica si Bobby, ziaristul prost, drogatul, fumatorul inrait, etc. Cunosti inceputul in viata al fiecaruia dintre ei, insa, soarta lor este necunoscuta. Nu avem un deznodamant in cazul lor. Poate intr-o zi ne vor surprinde. Placut, sau nu.

- cei care nu au nici inceput, nici sfarsit: astia sunt niste ciudati, te uiti la ei, ii vezi, dar e ca si cum nu ar fi acolo. Te dezamagesc, fara a fi drogati, sau betivi. Mint constant, fara a fi mincinosi. Uita sa iti inapoieze cd-urile pe care li le-ai imprumutat, dar fara a fi hoti. Sunt visatori, dar fara vise. Spun ca vor ajunge departe in viata, dar le lipsesc iluziile. Se dau atei, dar merg la biserica. Nu stii la ce sa te astepti de la ei, dar nici nu te astepti la ceva. Soarta lor este necunoscuta. Insa, ceea ce ii diferentiaza de ceilalti este ca nici inceputul lor in viata nu reusesti sa-l vezi…

Ce este frumosul?

Un posibil raspuns aici, unul aici, iar un altul aici.

La apus

Oamenii frumosi sunt din ce in ce mai greu de gasit. Sau, de vazut. Pentru ca sunt din ce in ce mai putini.

O data cu trecerea timpului am devenit mult mai selectiv. Cu orice. Ascult din ce in ce mai putina muzica, in general, aceleasi cantece pe care deja le stiam si imi placeau. Nu ma mai destind toate filmele cu Chuck Norris, ci doar unele dintre ele. Insa, cel mai selectiv sunt cu oamenii. De ce trebuie sa imi placa cei din jur, cand, in realitate nu exista nici un motiv solid pentru a fi placuti (de catre mine)? De ce trebuie sa ii accept? De ce sa ii accepte cineva? Am aceiasi prieteni pe care ii aveam si anul trecut si acum doi ani si acum cinci. Poate, cu 1 sau 2 in plus, ori in minus; oricum nu mi-a placut niciodata matematica, asadar, de ce m-ar incanta algebra sociala?!

Nu prea imi plac oamenii. Si am constatat ca nici oamenii nu prea ma plac pe mine. Deci, este un echilibru aici. Eu sunt un om urat. Dar, cumva, dintotdeauna mi-a placut sa ma oglindesc doar in oameni frumosi. Aici nu mai e un echilibru.

Nu imi plac rudele mele, pentru ca majoritatea dintre ele respira, mananca si viseaza bani. Nu imi plac rudele altora, pentru ca ma gandeesc ca seamana cu rudele mele. Nu imi plac fostii colegi de liceu pentru ca nu mi-au placut nici la vremea cand eram elev. Nu mi-au placut colegii de facultate pentru ca nu am avut ocazia sa ii cunosc cu adevarat. Nu am avut ocazia sa-i cunosc cu adevarat pentru ca mi-am imaginat ca oricum nu i-as fi placut. Nu mi-au placut niciodata colegii de munca.

Oamenii sunt anosti, iar uneori interesanti. De cele mai multe ori mint. Aproape intotdeauna evita gandurile altruiste. E greu sa mai vezi oameni care ar sari imediat in ajutor, sau care ar lua apararea celor nedreptatitti, chiar cu riscul de a suporta ei insisi costuri dureroase. Nu prea mai intalnesti eroi. Un erou nu e un Chuck Norris. Eroii sunt acei oameni obisnuiti, dar frumosi. Ordinary People…Ei iti zambesc sincer, chiar daca le esti un necunoscut. Cat de greu e sa mai vezi zambete sincere! Daca ar fi sa am o lista de messenger care sa se numeasca asa (Ordinary People), mi-ar fi greu sa ma gandesc cine ar intra in ea.

Tocmai pentru ca ocaziile de a vedea oameni frumosi sunt atat de rare, eu prefer sa stau singur undeva, fumand si privind apusul.

La apus soarele e mai bland. Aerul e mai placut de respirat. La apus zambesc si ma gandesc la oamenii frumosi pe care i-am cunoscut de-a lungul timpului. La apus zambesc sincer si nu ma simt niciodata singur, chiar daca, de obicei, nu e nimeni langa mine.

So tired

De pe albumul “Bark at the moon”, din anul de gratie 1983.

Marinarul

“Marinarul” e un prieten din liceu. Si, pentru ca e marinar, bineinteles ca locuieste in Constanta, e unul din ostasii lui Bachus, a votat si va vota din nou cu Basescu. Poza e facuta de mine la Craciun si e una din putinele mele fotografii pe care le consider “bune”. Nu stiu daca i se potriveste cantecul pe care i-l dedic, dar sunt convins ca superba lui sotie ar vrea sa afle.

[AB]