Frunzăverde, PDL şi PSD au un mesaj ascuns pentru români?

În 2012 PDL şi PSD o vor arde în stil european. Vor organiza la Bucureşti nişte megareuniuni ale partidelor europene din care fac parte. PDL organizează congresul Partidului Popular European, PPE. Iar PSD va organiza reuniunea europarlamentarilor socialişti – Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor, S&D. A se vedea aici.

Aha, deci, la Bucureşti se stabileşte cum va arăta viitorul. Viitorul politic şi, eventual, economic. Buuuuun. Acuma, hai sa vedem ce ne mai spun oamenii astia. S-o luăm pe rând:

Frunzăverde:

Nu este un congres oarecare, ci este un eveniment care jalonează, pe termen probabil de zece ani sau mai mult, activitatea PPE, care va lua în dezbatere valorile, provocările şi viitorul Uniunii Europene, un congres similar celui de la Atena, de acum 20 de ani…

PSD:

Pe lângă cei 185 de membri ai Grupului S&D din PE, în cadrul reuniunii sunt aşeptaţi lideri şi reprezentanţi ai social-democraţilor din toate statele membre ale Uniunii. Reuniunea S&D din acest an a avut loc în Grecia, la Atena.

Carevasăzică, precedentele astfel de reuniuni au fost organizate de greci. Sesizează cineva cumva un mesaj ascuns, sau e doar o simplă coincidenţă?

No comments yet

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.